marți, 19 martie 2013

Amurgul idolilor

Nu, staţi liniştiţi, titlul nu are nicio legătură cu lucrarea filosofică omonimă a lui Nietzsche, ci este vorba de ceva mult mai uşor digerabil, anume gluma făcută recent de reprezentanţii B.O.R. De ce-i spun glumă, păi cum altfel aş putea numi ultima inepţie venită din partea acestei instituţii ancorată bine de tot în lumea ei, parcă anume plăsmuită pentru
îndobitocirea maselor. Este vorba despre pretenţia B.O.R. de a vedea pe foile viitoarei Constiţuţii reviziuite, atât numele propriu, cât şi pe acela al creatorului universal, (al câtelea este oare acesta, primul evident,că nu), propăvăduit de peste două milenii încoace.

De unde le-o fi venit "oamenilor în negru" ideea asta năstruşnică, greu de spus. Poate unul dintre ei o fi avut vreo revelaţie ori o fi auzit şoapta duhului sfânt, pe parcursul orelor de smerenie şi rugăciune, în care i se arăta amurgul pomenit în titlu. De altfel, decăderea bisericii în ochii şi încrederea publicului a fost relevată de un destul de recent sondaj de opinie al CCSB. Îmi amintesc că la vremea respectivă B.O.R., prin al său purtător de cuvânt, sărea că arsă, contestând vehement veridicitatea cifrelor seci, dătătoare de fiorii reci „popimii”, doar 66% încredere. Ce se făceau însă dacă scorul încrederii se dădea nu la sută ci la mie, fiindcă era taman cifra aia din trei de şase.

Ceea ce nu pot ei percepe prin vălul dogmelor religioase este că o lege, niciodată nu se va putea impune conştiinţei. Implicit, dacă totuşi se întâmplă, deşi am convingerea că aleşii neamului au măcar 2-3 neuroni funcţionali şi nu vor lua în seamă aberaţia, sub nici o formă efectul nu va fi acela scontat, din contră, procentul va scădea dramatic. Oricum procentul este enorm pentru secolul în care trăim, iar cei 34% oi rătăcite n-or fi toate din rândul ateilor, care oricum sunt nesemnificativi numeric, iar dacă-mi este permisă o părere personală, "atei pur sânge" nu prea există, fiecare crede în ceva, doar că de la o vârstă nu cadrează să plecăm urechea la basme.

În concluzie, deduc că B.O.R. nu i-ar displăcea o Românie, (încă stat laic prin Constituţie), transformată într-un fel de Iran al Europei, adică condus bicefal de un preşedinte şi un ayatolah popă, de preferat însă ca preotul să fie puţin peste preşedinte, pentru a respecta tradiţia creştin-ortodoxă. Mi se pare de prisos să aduc în discuţie gardul marii grădini a Domnului cu poarta mereu deschisă, o fac totuşi, chiar dacă trimiterea la această zicere populară este superfluă. E necesară pentru Dănuţ mult preafericitul, poate citeşte şi realizează ridicolul, să nu zic penibilul situaţiei venită din propria ogradă.

6 comentarii:

  1. Al doilea comentariul pe care l-am făcut la articolul "Inchiziţia-temutul tribunal" îl pot ataşa şi aici...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cam aşs ceva. De fapt cele scrise aici sunt un ecou la primul comentariu din articolul amintit de tine. La fel ce am răspuns acolo este valabil şi aici...

      Ștergere
  2. Fiecare cu talibanii lui!Nu mai e mult pana ne vor trimite intr-o noua cruciadasau ne vor invata cum se leaga corect centura cu explozibili la brau...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh..., cred că uneori lipsa de logică şi ideile atât de amuzante debitate se datorează orerelor de post şi bătut mătănii. Da' să nu fim cârcotaşi, e dreptul lor să creadă în veridicitatea basmelor din cărţulia aia, însă acea libertate se opreste, trebuie să se oprească, de fapt, înainte de a-mi încălca mie (sau ţie) propria libertate a conştiinţei

      Ștergere
  3. In Constitutie trebuie specificat clar ca popimea (de orice rit) nu mai trebuie platita de la buget, din banul public. punct .

    In rest fiecare e liber sa creada in ce vrea si sa-si plateasca popii de care crede ca are nevoie pentru ai intermedia relatia cu divinitatea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa ar fi corect, cine simte nevoia să calce pragul bisericilor n-are decât să plătească salariul/onarariul preotului. La fel preoţii dacă vor o catedrală a neamului n-au decât să-şi convingă enoriaşii să contribuie la ridicarea acesteia.
      Evident că fiecare este liber să creadă în ce doreşte, dar aşa cum îi spuneam Adelinei, libertatea acea poate merge doar până la graniţa în care îmi încalcă mie sau ţie, propria libertate.

      Ștergere