Zâmbete din istorie

Este sfârşit de săptămână şi consider că este momentul cel mai potrivit pentru a uita tensiunile sâptămânii tocmai încheiate, încărcându-ne bateriile pentru următoarele cinci zile mai mult sau mai puţin stresante, oricum nu tocmai de vacanţă ori ceea ce plastic vorbind, i-am spune dolce far niente. O soluţie pentru împlinirea acestui deziderat ne-o oferă, surprinzător poate, chiar istoria prin numeroasele sale episoade
generatoare de zâmbete. Aceia care aţi mai vizitat acest blog sunteţi probabil deja familiarizaţi cu rubrica Aşa vă place istoria, celor care abia l-au descoperit vă recomand să o descoperiţi aici şi dacă mai aveţi puţintică răbdare, aici.

Să purcedem aşadar la trecerea în revistă a unor scurte istorioare care ne dovedesc faptul că istoria nu este deloc plictisitoare, ci dimpotrivă este presărată cu momente amuzante din plin.

• Oprindu-se în faţa mormântului cardinalului Richelieu, ţarul Petru cel Mare, se spune că ar fi exclamat: "- Ai fost un mare om de stat! De ce nu te-ai născut în vremea mea? Ţi-aş fi dat să guvernezi o jumătate din imperiul meu, ca să învăţ de la tine cum să conduc cealaltă jumătate". În acest context, un francez, care era de faţă, a ţinut să precizeze: "- Fiţi sigur că dacă i-aţi fi dat o jumătate din ţara dumneavoastră, n-aţi fi rămas multă vreme stăpân peste cealaltă!"

• Petrache Poenaru a fost în tinereţe secretarul lui Tudor Vladimirescu, avea de redactat teancuri de documente utilizând clasica (la acea vreme) pană de scris muiată periodic în călimara cu cerneală. Mai târziu, pe timpul studiilor la Paris, din lipsă de bani copia cursuri folosindu-se de acelaşi rudimentar instrument de scris. Pentru a fi în ton cu proverbul, nevoia te învaţă, Petrache Poenaru a născocit stiloul, invenţie recunoscută de autorităţile franceze prin brevetul nr. 3208 din 15 mai 1827. Partea amuzantă abia vine şi constă în denumirea pompoasă prin care autorul îşi definea invenţia; "condeiul portăreţ fără de sfârşit care se adăpează singur cu cerneală".

• Abatele Fouquet era omul cardinalului Mazarin, iar în această calitate, trimitea la Bastilia mulţi duşmani ai cardinalului. Odată, un nou sosit, pentru a fi întemniţat în această sinistră închisoare zări un câine; "- Ce naiba a făcut bietul animal să ajungă aici?" întrebă acesta pe un alt deţinut. Acesta îi răspunse mucalit: "- A muşcat căţelul abatelui Fouquet".

• Un pirat a fost adus în faţa lui Alexandru cel Mare, supranumit Cuceritorul spre a fi judecat pentru fărădelegile lui; "- De ce eşti pirat?" îl întrebă ilustrul macedonean. "- Fiindcă n-am decât o singură corabie" vine răspunsul prompt al piratului. "- Şi dac-ai avea mai multe, n-ai mai fi pirat?" întreabă Alexandru uimit de răspuns. "Fireşte, cu o întreagă flotă, aş fi un cuceritor!" veni răspunsul dezarmant al piratului.

• Dacă anticii greci credeau în oracole, romanii erau încredinţaţi că păsările pot prezice viitorul. Acesta este motivul pentru care, deseori, legiunile romane erau însoţite în campaniile de cucerire de găini sacre. În ajunul bătăliilor li se aruncau păsărilor grăunţe; dacă le ciuguleau era semn bun, dacă nu, bătălia se amâna. Dar nu toţi comandanţii aveau naivitatea de a lua în serios asemenea preziceri. Astfel, în primul război punic în preajma unei bătălii navale, găinile sacre au refuzat hrana. Totuşi consulul Claudius Pulcher, sigur de superioritatea navelor sale, a hotărât să înceapă bătălia, nu înainte de a rosti vorbele pine de tâlc: "- Nu vor să mănânce? Le voi învăţa să bea!" Urmarea este lesne deductibilă, consulul a poruncit azvârlirea găinilor în mare. În acest caz, consulul ar fi trebuit să fie superstiţios.

În cazul în care aveţi cunoştinţă de istorioare inedite de acest gen, nu ezitaţi în a le face publice prin intermediul comentariilor care vă stau la dispoziţie.


Sursa de informare: revista Magazin istoric din martie şi aprilie 1972