Câinele

Desigur că aţi auzit de nenumărate ori expresii precum, vreme câinoasă, om câinos sau câinos la suflet, precum şi altele asemănătoare, culminând cu atât de dezonorantul, javră ordinară, toate făcând referire directă la animalul numit în titlu. Mereu m-am
întrebat de unde această conotaţie negativă atribuită câinelui. Aceia care cunosc istoria antică îmi vor replica că atât egiptenii, grecii, persanii, cât şi mai apoi romanii, foloseau câini de luptă, (Canis Molossus, strămoşul Mastiff-ului contemporan) în sângeroasele războaiele care se duceau atunci pentru clădirea imperilor. Alţii, mai ingenioşi vor motiva răutatea prezumată a câinelui făcând apel la strămoşii acestuia, lupii. Cei mai excentrici vor zice că sintagmele vizând câinoşenia se referă de fapt la ferocitatea câinelui în a-l apăra pe acela care-l hrăneşte şi uneori se joacă cu el.

În viziunea mea, câinelui i se face o mare nedreptate când este asociat noţiunii de răutate, parafrazând o reclamă la un produs farmaceutic, corect ar fi, "câinele face bine", mult bine. Păi să vedem, de ce şi cum. Câinele ne păzeşte casa, un fapt lăudabil, tot el ajută poliţistul să prindă infactorii, care apoi ajung la zdup, încă o faptă bună. Acelaşi câine adulmecă bagajele, în vămi porturi şi aeroporturi, depistând (după caz) ţigări de contrabandă, droguri, ba chiar arme şi materiale explozive, iarăşi e de bine. Atunci de unde această perseverenţă în a-l asocia cu tot ce este negativ. Mergem mai departe, câinele păzeşte oile mioarele (să mă exprim plastic) oierului de lupul cel rău, fiindcă lupul, ştim asta încă din fragedă copilărie când ascultam cu sufletul la gură, vrăjiţi parcă, glasul bunicii care ne povestea Scufiţa roşie, chiar este personajul negativ. Şi tot el, câinele, ajută ciobanul să strîngă oile în ţarc, ceea ce-i permite acestuia să le mulgă şi mai apoi să prepare brânza, pe care apoi ne-o pune pe masă. Aşadar, o grămadă de fapte bune contabilizată în dreptul hulitului câine. Recapitulăm, câinele contribuie la prosperitatea ciobanului, astfel acesta revarsă peste noi din prea plinul său, reconstruind câte un sat luat de ape, ctitorind biserici întru liniştea noastră spirituală, ca să devină mai apoi demnitar de stat, graţie recunoştinţei poporului hrănit sănătos, atât la propriu (cu alimente bio) cât şi la figurat (prin evlavia creştină). El, ciobanul va ajunge să locuiască într-un palat, iar asta nu datorită oilor ci evident a câinilor săi, căci ce s-ar fi făcut fără ei, cine i le păzea, cine le aduna la stână, pentru ca el să ajungă acolo unde este. Păi vedeţi, ce să-i mai cerem devotatului câine, un adevărat prieten al omului, iar noi nerecunoscători şi insensibili îl asociem răului, indezirabilului.

Sigur, există excepţii, se găseste pe ici-colo câte un pitbull buldog, care te muşcă taman când ţi-e lumea mai dragă şi te aştepţi mai puţin. Cazuri izolate, de obicei având substrat politic, pardon, medical sau veterinar (cum vreţi să-i ziceţi), se cheamă rabie, spus mai puţin academic, turbare. Desigur, mai sunt pekinezii, bichonii şi alte rase mignone şi linguşitoare care se gudură pe lângă rasele superioare ierarhic prin mărime dar mai cu seamă grad. Dar pe aceştia să-i înţelegem, sunt insignifianţi şi chiar au nevoie de un stăpân în faţa căruia să facă ceea ce ştiu ei mai bine, adică sluj.

În definitiv, de ce am căuta nod în papură, nici lumea noastră nu-i perfectă, orice pădure cu uscăturile ei, inclusiv aceea a câinilor. În concluzie, câinele face bine, câinele nu face rău, prin urmare, mi se par total nejustificate şi nedrepte apelativele denigratoare, la adresa credinciosului nostru companion din vremuri imemorabile… mai ales cel de javră ordinară.

DISCLAIMER
Acest articol de blog este rodul fanteziei debordante a autorului, care nu poate fi făcut răspunzător dacă ficţiunea se identifică cu realitatea. Orice asemănare cu evenimente din cotidian, nu este tocmai întâmplătoare. Dacă observaţi similitudini între unul sau mai multe personaje fictive, cu persoane din viaţa reală, nu greşiţi, aveţi dreptate, nimic nu-i întâmplător.