duminică, 10 martie 2013

Sinceritate

Haideţi să vorbim puţin despre termenul din titlu acestei postări. Poate aţi observat în subtitlul blogului, maxima enunţată de către una dintre cele mai ilustre personalităţi ale culturii universale, numindu-l aici pe Johann Wolfgang von Goethe. "Pot făgădui că voi fi sincer, nu însă imparţial", în original,
"Aufrichtig zu sein kann Ich verschprechen, unparteiisch zu sein aber nicht", este un citat din lucrarea sa intitulată Maxime şi reflecţii.

Nu sunt simple vorbe aruncate-n vânt, care sună bine pentru ureche şi dau bine scrise pe hârtie (blog). Aprofundând semnificaţia cuvintelor părintelui lui Faust, vom înţelege ce a vrut acesta să transmită în cel mai pur spirit filosofic german, scurt şi la obiect, aproape axiomatic, anume că, nu putem judeca un fapt fără a lua poziţie faţă de acesta. Aici intervine subiectivismul şi deşi sinceri în ceea ce spunem nu întodeauna vom fi obiectivi. Ne vom spune opinia, raportată stric la noi, la adevărul pe care-l simţim în noi, nicidecum detaşându-ne şi privind de acolo înspre noi.

Afirmaţia lui Goethe este completată şi astfel întărită, de un român de-al nostru, Alexandru Vlahuţă, care referindu-se la aceeaşi noţiune în lucrarea sa Gânduri, spune: "Sinceritate, ce uşor întrebuinţăm noi vorba asta! Ca şi cum ar sta la voia noastră să fim sinceri. Vai, nu e nimic mai delicat pe lume, nimic mai volatil, ca duhul acesta sfânt al sincerităţii".

Aşadar, vă pot asigura că tot ceea ce aţi citit sau veţi citi, aici pe blog, este sincer, reflectând întocmai ceea ce gândesc despre subiectul pe care-l abordez la un moment dat, fără nicio cosmetizare şi de aceea foarte probabil, uneori, destul de des, părtinitor.

Concluzia mea, să folosim cu precauţie semantica absolută a cuvântului sinceritate, căci este un cuvânt încărcat de valori mult prea personale pentru ca uneori să nu cadă în păcatul subiectivismului, al relativului propriei opinii.

15 comentarii:

  1. Sinceritatea presupune intotdeauna prezentarea propriului adevar. Acest fapt nu are nimic in comun cu impartialitatea deoarece nu putem fi niciodata impartiali in totalitate, neavand acces complet la convingerile profunde ale celorlalti...Impartialitatea poate fi invocata numai atunci cand sunt expuse si acceptate un set de reguli, de catre cei implicati. Argumentele aduse pro sau contra acestor reguli in actul transmiterii mesajului la modul sincer, sunt percepute ca fiind elemente de modificare a jocului, ceea ce conduce exact la afirmatia lui Goethe...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru "vizită" şi desigur pentru comentariul argumentat şi totodată complementar.

      Ștergere
  2. Stai liniştit, că nu te acuză nimeni de subiectivism, şi, dacă o face, nu are decât. Care-i problema? Fiecare are dreptul să îşi exprime punctul său de vedere, iar cine crede altceva, poate vă vină cu alte opinii, idei, contraargumente ş.a. Chiar am aşteptat să abordezi acest subiect, mai ales că ai afişat ca subtitlu blogului tău, maxima respectivă. Aşa cum a spus şi Ovidiu în comentariul său, sinceritatea presupune prezentarea propriului adevăr, iar noi despre adevăr, ştii că am am mai discutat pe blogul tău. Nu cred că ai făcut din afirmaţia asta un crez, ci vrei să te exprimi întocmai, neprefăcut, deschis, să spui ceea ce gândeşti şi ce simţi. E adevărat că nu poţi mulţumi pe toată lumea, dar îţi asumi acest "risc" în faţa cititorilor tăi. Este un act de cunoaştere, de inteligenţă, zic eu, care se verifică prin celălalt. Paradoxal, dar asta este, cum spunea şi Eliade, eşti sincer atunci când nu ascunzi nimic celuilalt, când te deschizi de tot, iar criteriul sincerităţii îl are celălalt, nu tu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Evident că afirmaţia nu este un crez, nici măcar un ţel. Filosofia, (lecturarea ei) e plăcută (cel puţin pentru mine) în sensul în care este un fel de gimnastică a minţii, nicidecum ceva care să încerc să aplic ad litteram. Oricum n-aş reuşi, sunt uman şi deci mult prea imperfect pentru a mă alinia preceptelor ideale enunţate de marii gânditori.
    Da, am mai discutat despre adevăr şi am conchis că noţiunea presupune perspective infinite de discuţie, putem vorbi zile şi tot nu cred că ajungem final, nici măcar filosofii cu pretenţii n-au reuşit clarificarea deplină.
    Mulţumesc pentru vizită şi comentariu

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu sinceritate iti spun ca mai mult apreciez un subiectivism asumat decat o "obiectivitate" trasa de par ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Mi se pare etic/moral, dacă vrei, să-mi asum o părere (volens nolens) subiectivă, în loc să mă încăpătânez să spun/scriu ceva neutru, pe placul tuturor, ceea ce ar cam fi sinonim cu ascunderea după deget sau datul după cireş, fie şi numai pentru "forul interior", dacă ceilalţi nu se prind de "obiectivitatea trasă de păr".

      Ștergere
  5. Primul lucru la care m-am gândit...a fost "Apel pentru sinceritate" a lui Paulo Coelho, deşi nu are mare legătură cu postarea dvs. (îmi permiteţi să va tutuiesc????Deja...sunt veche aici! Hi hi!). E un subiect greu..."sincer"! :) Dar aşa cum fiecare are "normalitatea " sa...aşa şi cu sinceritatea..:-P(La naiba! Nu-mi vine nimic inteligent în cap!!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar vă rog, numele este cel din titlu, Mario..., nu mi-am permis să propun asta în precedentele comentarii din politeţe, dar sincer, mă simt destul de inconfortabil când cineva imi vorbeste la persoana a III-a... mai ales aici pe blog, dar şi in off-line ;)
      De altfel nici nu mă consider atât de important şi desigur, ajuns la o vârstă chiar atât de venerabilă încât să merit asemenea adresări formale.

      Ștergere
  6. Mulţumesc! Nu este vorba cât de importanţi sau de venerabili suntem....e vorba doar de acel disconfort despre care vorbeşti . În lumea aceasta virtuală, puţin ciudată ...dar atractivă uneori, răutăcioasă alteori....suntem doar nişte creiere.De aceea, pentru mine numele şi vârsta sunt neimportante.( Eu, de exmplu, mi-am ales numele parfumului meu preferat..."Jasmin Noir")

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În cazul meu numele apare pe Google şi aici pe blog. În rest pseudonimul Centurion, Uneori urmat de Invictus si nu vine de la denumirea unui tanc de fabricaţie britanică, ci din istoria antică, pentru că sunt fascinat de istoria imperiului Roman, gloria şi decăderea deopotrivă.
      Asadar am aflat că exista si varietatea de Iasomie neagră ... parfumul evident nu planta. :))

      Ștergere
  7. "Invictus" adică..."neînvinsul"? A propos de istoria imperiului Roman....am reuşit să văd filmul "Caligula"...acel film, controversat, etichetat drept scandalos. (În ceea ce priveşte parfumul..Calvin Klein l-a numit aşa, probabil, pentru că este un parfum de seară.)

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine, acum Caligula nu este chiar cel mai reprezentativ conducător, la fel Nero, care fie vorba între noi n-avea toate "ţiglele pe casă", fiindcă se pare că in firea lui de autodeclarat "artist" avea totuşi ceva neînregulă cu "mansarda" din moment ce incendiase Roma, doar ca i se năzărise să vadă dacă va arde... :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Nici nu pot afirma că istoria imperiului Roman se poate rezuma la aceşti doi sceleraţi. Caligula, a fost , se pare cel mai nebun dintre toţi. Am pomenit de el, pentru că ţi-am spus că îmi place senzaţionalul în istorie....şi el a fost un personaj ..."pitoresc"... (Îmi place expresia "a avea (sau nu) toate ţiglele pe casă"):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai era Commodus, şi mai vreo câţiva care prin nesăbuinţa politică, dar mai ales militară au grăbit decăderea Romei.
      Expresia aceea despre casă şi ţigle o ştiu din şcoală.

      Ștergere