Istorie veselă

Dacă vă aduceţi aminte, nu demult am inaugurat o rubrică nouă, dedicată filelor de istorie inedite, amuzante sau anecdotice. Până acum s-au adunat doar două articole de acest gen, Aşa vă place istoria (titlu care reprezintă deopotrivă numele etichetei sub care sunt grupate articole despre
o istorie puţin mai altfel, fără sobrietatea specifică) şi Napoleon despre Napoleon. Mă gândesc că ar fi timpul să apară un al treilea titlu sub genericul mai înainte menţionat, drept pentru care am selectat câteva scurte povestioare, încercând totodată să le găsesc un titlu sugestiv.

Prognoza meteo. În evul mediu, prezicerile meteorologice cădeau în sarcina astrologilor. Evident, într-un număr infinit mai mare de cazuri decât în zilele noastre, pronosticurile nu se adevereau. Tot la acea vreme, prezicerile de acest gen, ca şi scrutarea destinului, prin vechea artă a ghicitului în palmă precum şi diverse obiecte ajutătoare, erau considerate practici vrăjitoreşti şi deci pedepsite conform canoanelor religioase. Curios este că în Anglia exista o lege în acest sens, lege care a fost în vigoare până la 1966, când a fost abolită, deşi, evident nu se mai aplica de mult timp.

Greu să fii împărat. De obicei, monarhii erau foarte convinşi de misiunea lor divină, fapt pentru care făceau totul pentru a-şi convinge supuşii de acest lucru. Totuşi, există şi excepţii consemnate de istoria antică dar şi modernă. Astfel, împăratul roman Titus (79-81), care avea darul de a imita perfect scrisul oricui, ar fi spus unui apropiat: "- De fapt visul meu a fost să ajung un falsificator celebru, dar a trebuit să mă mulţumesc să fiu doar împărat!" Un alt împărat roman Iulianus (361-363), pasionat de filosofie, era întotdeauna plictisit de lungile ceremonii la care asista, considerându-le o adevărată corvoadă. În timpul unei astfel de adunări imperiale, se zice că i-ar fi scăpat următoarea remarcă: "- Stupidă meserie pentru un filosof". În fine, unul dintre mareşalii lui Napoleon, Jean Bernadotte, a ajuns, (prin concursul unor împrejurări favorabile), rege al Suediei, sub numele de Carol al XIV-lea (1818-1844). După moarte, pe pielea sa a fost descoperit un tatuaj cu sloganul: "Moarte regilor".

Luciditate. După victoria de la Naseby (1645) asupra trupelor regale, Cromwell îşi făcea intrarea triumfală în Londra urmărit de aclamaţiile frenetice ale mulţimii. Unul dintre generalii săi, dorind să-l măgulescă i-a atras atenţia asupra entuziasmului oamenilor. Răspunsul lui Cromwell, uşor caustic, n-a întârziat: "- Tot atâţia s-ar fi strâns să mă vadă şi dacă eram dus la spânzurătoare".

Inspiraţie. Nici istoria noastră nu duce lipsă de file inedite. Spre exemplu, Mihail Kogălniceanu stăruia pe lângă Cuza să acorde un portofoliu ministerial generalului Christian Tell. Nu se cunosc motivele exacte pentru care domnitorul nu era dispus să îndeplinească aceată rugăminte, dar se jena să o spună direct. Până într-o zi, când exasperat de insistenţele lui Kogălniceanu, avu un moment de inspiraţie. Generalul Tell avea un tic nervos, îşi tremura continuu capul, prin urmare Cuza i-a cerut lui Kogălniceanu să dea din cap timp de 10 minute. Convins că e o glumă, acesta s-a conformat, însă după vreo 5 minute s-a oprit spunând că a ameţit. Cuza, care se aştepta la această reacţie, avea deja replica pregătită: "- Dumneata ai ameţit după cinci minute, şi vrei să-l fac ministru pe Tell, al cărui cap tremură de 30 de ani?!"

Gata, mă opresc aici, să rămână material şi pentru alte episoade.

Extrase din revista Magazin istoric din februarie 1972