sâmbătă, 9 martie 2013

Aşa vă place istoria?

De câteva zile, în limita timpului disponibil, (deh, nu mai sunt la "vârsta la care tot răul dispare…", aşa cum clamau versurile unui cantec interpretat de Semnal M), am început să recitesc colecţia revistei Magazin Istoric. Istoria fiind pentru mine izvor de cunoaştere a trecutului,
pe cale de consecinţă, de înţelegere a prezentului, uneori de previzionare a ceea va să vie. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, nu toată lumea este interesată de fapte, evenimente, epoci, de ce să vă plictisesc. Oricum, chiar dacă nu sunteţi nişte împătimiţi ai istoriei, sunt aproape sigur că veţi aprecia unele episoade inedite, mai mult sau mai puţin anecdotice, posibil înflorite de cronicarii timpului, dar care au o doză incontestabilă de umor, de toate genurile, uneori chiar picant sau negru.

Prin urmare, am decis să creez pe acest blog o rubrică denumită sugestiv: "Aşa vă place istoria". Periodic, voi scrie un rezumat la câte un articol umoristic sau inedit pe care tocmai l-am lecturat, sperând să vă aducă un zâmbet pe buze.

Introducerea fiind făcută, să spicuim din absurdităţile etichetei regale medievale, pe care culegerile de anecdote ni le prezintă drept delicatese.

Am aflat că Filip al III-lea s-a ars (la propriu) şezând prea aproape de focul din cămin, asta deoarece nu a fost găsit în timp util grandul (nobilul) care avea dreptul să tragă la o parte jilţul regal.

Se pare că porecla de încornoraţi, arhicunoscutul apelativ peiorativ la adresa soţilor înşelaţi, îşi are originea din timpul împăratului bizantin Andronic. Acesta îşi alegea amantele dintre soţiile demnitarilor de la curte, oferindu-le drept despăgubire, terenuri de vânătoare, precum şi dreptul de a prinde pe poartă, ca însemn al noii proprietăţi cinegetice, coarne de cerb. Lumea afla astfel, după aceste "podobe", cum stau lucrurile în privinţa cinstei conjugale.

O ultimă referire la capetele încoronate, dar fără minte este legată de Ludwig al II-lea, rege al Bavariei, care a pretins pictorului să-l înfăţişeze într-o barcă trasă de lebede, asemenea legendarului Lohengrin.


Inspirat de revista Magazin Istoric - iulie-august 1969

7 comentarii:

  1. Excelentă "rubrică"! De fapt ar trebui să fie o categorie aici pe blog. Istoria, dacă îi privim uzanţele şi cutumele, ne oferă multe "cancanuri". Au fost epoci în care manierele erau stricte, iar moravurile, relaxante. Bărbaţi cu bucle false şi pudrate(dar sub care colcăiau păduchii), jupoane cu arcuri metalice(cât chin!), grosolăniile ascunse curtenitor sub pălărie sau trenă, bărbaţi care scuipau pe parchet sau urinau pe scările Luvrului...şi totuşi, conversaţie elegantă, epocă de etichetă, protocol. Moravurile erau sănătoase, nimeni nu se gândea la cinstea propriu-zisă, iubirea heterosexuală privită ca o alinare romantică, prostituţia dispreţuită doar atunci când nu avea maniere alese:), adulterul de la curte era plin de graţie şi extravaganţă(doar atunci când a fost interzis, şi-a pierdut farmecul). Iar despre femeile regelui...societatea şi mai ales, biserica închideau ochii, când un rege îşi căuta plăcerea trupului în afara chingilor matrimoniale(căci ei se sacrificau, angajându-se în căsătorii politice). O, câte secole au trecut pentru a descoperi că a fi iubit merită din plin monogamia.
    Sunt multe subiecte de discutat pe această temă. Le aştept cu interes. Spor la treabă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc. Tocmai am inaugurat rubrica despre o altfel de istorie. Ai dreptate, istoria ne oferă o sumedenie de "cancanuri", (sigur unele uşor şlefuite de către cronicari, pt. impresia artistică, anecdota referitoare la garda care moare dar nu se predă fiind un bun exemplu în acest sens), zic eu, de o calitate mult peste ce ne oferă azi emisiuni de tipul: Cancan Tv, Acces direct, etc. Cu siguranţă vor mai apărea blog-posturi de acest gen. Cum spuneai, istoria e plină de episoade de-a râsu' plânsu', precum şi de replici spirituale formulate de personaje cu sau fără "sânge albastru". Mi-amintesc, (asta ca un fel de bonus pentru comentariul laudativ) de celebra "operaţie regală" la care se supuneau benevol oameni sănătoşi numai pentru a se putea lăuda că au beneficiat de tratamentul regelui Ludovic al XIV-lea. Apoi ar mai fi "moda" mersului şchiopătat, apărută în Anglia, unde domnele din înalta societate încercau să imite mersul principesei Alexandra de Wales, (afectat de boală), lucru pentru care scurtau unul din tocurile pantofilor. Mare e grădina...nici prezentul nu ne scuteşte de episoade inedite, doar că mult prea lipsite de haz, mai degrabă groteşti...nu dau exemple sunt pretudinteni în jurul nostru.

      Ștergere
  2. Suntem pe aceeaşi lungime de undă! Tatăl meu, fost militar(din păcate nu mai este în viaţă), mi-a lăsat colecţia sa de "Magazin istoric"( care s-a întrerupt o dată cu dispariţia sa). Nu l-am moştenit în dragostea foarte mare pentru istorie, decât parţial. Îmi place senzaţionalul în istorie. De aceea te voi citi cu plăcere! Şi...ca un compliment, dacă vrei...puţine sunt blogurile care îmi trezesc cu adevărat interes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coincidenţă pură... tata la fel, tot la fel nu mai este... pe 18 aprilie se fac 18 ani de la dispariţia lui. tot el colecţiona revista Magazin Istoric, nu ştiu în ce măsură m-a influienţat în pasiunea pentru istorie, cred mai degraba că d-na profesoară din liceu a reuşit să ne insufle nouă elevilor dorinţa de a cunoaste trecutul.
      Sărut-mâna, chiar e un compliment pe care nici nu sunt sigur că îl şi merit, sunt foarte mulţi pe aici în spaţiul virtual care scriu cu talent ce trădează anumite cursuri de profil umanist, iar cineva cu pregatire tehnica greu îi poate concura pe adevăraţii filologi. Ca sa-l citez pe R.Tagore: Laudele mă ruşinează întotdeauna, căci le cerşesc în ascuns". Încă odată mii de multumiri pentru compliment, mi-aş dori să reuşesc să-ti recompensez gestul, prin elaborarea unor articole cât mai reconfortante şi interesante, pe care să le citeşti cu plăcere.

      Ștergere
  3. Deja...m-a prins blogul tău...am zăbovit astăzi pe aici(nu regret, dimpotrivă!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iarăşi un compliment, sărut-mâna. Chiar dacă ar fi să am un singur cititor asemeni ţie si tot merită să scriu, chair dacă nu sunt chiar un filolog

      Ștergere
  4. Multumesc! Suntem mai mulţi.....deci scrie!!! Sunt foarte pretenţioasă la ceea ce citesc...dar ce citesc aici [şi la "Pamfletar"(doar aceste două bloguri le citesc...)] îmi place!!!

    RăspundețiȘtergere